Mulți chemați, puțini aleși

Mulți chemați, puțini aleși

0

 

Am mai scris de câteva ori de buluceala ce se pregătește pentru alegerile locale de anul viitor. E cam ca în titlu: mulți chemați, puțini aleși. Pentru că, întâmplător sau nu, vom avea parte de o mulțime de pretendenți la fotoliul de primar al orașului. Unii s-au anunțat deja, pe alții îi știm neoficial, iar câțiva se încălzesc pe margine fără a face prea multe valuri.

Din capul locului trebuie să spunem că bătălia pentru Sebeș va fi, de departe, cea mai importantă pentru partidele politice.

În 2012 dreapta, prin Dorin Nistor, a pierdut la mustață conducerea orașului, iar acum este dornică de revanșă. Partea stângă a politicii, respectiv PSD, ar dori să conducă în continuare, cu toate că nu are un candidat clar stabilit pentru această luptă ce se anunță pe viață și pe moarte. Doar că, în toate partidele există probleme care pot da peste cap calculele electorale.

Să o luăm cu începutul. Drepta, adică noul PNL, este împărțită în mai multe tabere. Una este cea a lui Dorin Nistor, susținut de conducerea județeană a PNL, alta cea a viceprimarului Adrian Bogdan, om cu vechi state de plată în fostul PDL și care are de partea lui aproape toată organizația locală, iar cea de a treia a lui Radu Cristian, consilier local alături de care vor lupta o parte din liberalii din Sebeș, dar mai ales tinerii din organizație.

Cum cei de la județ se pare că îl preferă pe Dorin Nistor, este interesant ce mișcări vor face Adrian Bogdan și Radu Cristian, ambii mizând pe sprijinul local al colegilor de partid. Practic este dificil de făcut un pronostic în condițiile în care există trei pretendenți din partea aceluiași partid și unul singur va fi nominalizat. Există varianta în care cei doi care vor pierde nominalizarea să plece în alte partide sau să găsească alte formule pentru a candida. Indiferent ce se va întâmpla vom asista la o împărțire a votului, lucru care va ajuta orice alt candidat, prin reducerea numărului de voturi primite de candidații de dreapta. Cel mai probabil această situație va fi favorabilă candidatului stângii, care în momentul de față nu există, ori unui candidat surpriză din partea unui partid mai mic. Unul din cei avantajați ar putea fi proaspătul președinte al PRU, sebeșanul Dorel Bogdan, care ar fi, în aceste condiții, tentat să intre în cursa pentru primărie.

Cum lucrurile sunt destul de clare la Alba Iulia, unde Mircea Hava din partea PNL, pare să nu aibă nicio problemă, Sebeșul va deveni teatrul de bătălie al politicii județene. Și fiecare partid va face tot posibilul pentru a câștiga. Numai că Sebeșul nu este Alba Iulia, iar socotelile de la județ niciodată nu s-au potrivit în Sebeș…