Kronospan Sebeș lansează serviciul de monitorizare live a emisiilor de la instalația...

Kronospan Sebeș lansează serviciul de monitorizare live a emisiilor de la instalația de formaldehidă

0

Fabrica din Sebeș a Kronospan, cel mai mare producător de plăci pe bază de lemn din România, a lansat serviciul de monitorizare live a emisiilor de la stația de formaldehidă, disponibil pe website-ul companiei, în secțiunea dedicată protecției mediului.

Tabela de monitorizare de la poarta fabricii este publică și funcțională încă din anul 2007, însă, pentru a facilita accesul publicului larg la aceste date, de acum există și o cameră video care transmite zilnic, 24 de ore din 24, nivelul emisiilor de formaldehidă, precum și valoarea maximă acceptată la care trebuie făcută raportarea.
“La panoul electronic de la intrare este afișată valoarea măsurătorii continue a emisiei de Carbon Organic Total, de la coșul instalației de producere de formaldehidă, care are o capacitate de 30.000 de tone/an. Se poate observa, în permanență care este valoarea reală de emisie, dar și limita maximă admisă, respectiv 50mg/Nmc. Acest panou arată ceea ce am declarat întotdeauna: nu doar că ne aflăm sub această limită, dar și că suntem departe de a o atinge”, spune Adrian Băcilă, director de producție Kronospan Sebeș.
Valorile reduse ale emisiilor se datorează celor mai bune sisteme de filtrare disponibile, create pe principiul precipitării electrostatice în aerul uscat și utilizate pentru purificarea aerului eliberat în atmosferă. Totodată, la procesul de protejare a mediului contribuie și sistemele eficiente de exploatare și de întreținere implementate în toate fazele procesului tehnologic (proceduri, instrucțiuni de lucru, program de întreținere și reparații ale echipamentelor); colectare selectivă a deșeurilor sau filtrare controlată și la intervale scurte de timp.
“Cei care au fost preocupați de o informare corectă a publicului au consultat întotdeauna panourile care afișează valoarea emisiilor de formaldehidă. Din păcate, am observat că, uneori, a fost omis acest pas, iar discursul public s-a axat pe mesaje care erau flagrant contrazise de o relitate demonstrată printr-o tehnologie ce nu poate fi acuzată de subiectivism. De aceea ne dorim să punem la dispoziția celor interesați toate informațiile de care au nevoie pentru a putea face o evaluare corectă și obiectivă a situației”, adaugă Adrian Băcilă.

Puteți urmări aceste valori, în direct, accesând următorul link: http://kronospan.ro/#/protectia_mediului