Ioan Dîrzu şi Alexandru Dăncilă prezenți la semnarea contractului realizat între Daimler...

Ioan Dîrzu şi Alexandru Dăncilă prezenți la semnarea contractului realizat între Daimler AG şi ministrul Dan Şova

0

t_vst7835-poza_daimlerDeputatul PSD, Ioan Dîrzu şi Primarul Sebeşului, Alexandru Dăncilă, au fost invitaţi de onoare şi exclusivi din partea judeţului Alba la semnarea contractului de investiţie realizat între compania germană Daimler AG şi Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova.

Prin semnarea acestui acord compania Daimler AG se angajează să realizeze investiţiile programate în valoare de aproape 300 de milioane de euro în uzina din Sebeş prin care vor fi create peste 400 de noi locuri de muncă.

Primarul Sebeşului, Alexandru Dăncilă, a declarat: „Investiţia companiei Daimler AG permite Municipiului Sebeş să se dezvolte în continuare, plasând oraşul nostru pe harta localităţilor dezvoltate din ţară capabile să atragă oricând investiţii importante creatoare de locuri de muncă.

Invit pe această cale şi alţi potenţiali investitori în municipiul Sebeş unde vor găsi o administraţie eficientă capabilă să sublinieze avantajele unei investiţii în oraşul nostru.

Am discutat în acest sens cu domnul Ministru Dan Şova şi domnul deputat Ioan Dîrzu şi despre alte companii interesate să investească la noi în oraş, iar cu susţinerea Guvernului putem să facem şi mai multe lucruri pentru sebeşeni”.

Prezent la invitaţia Ministrului Dan Şova, deputatul Ioan Dîrzu a subliniat importanţa creării de locuri de muncă: „Avem nevoie de locuri de muncă mai multe în judeţul Alba, iar ceea ce s-a realizat acum la Sebeş demonstrează că PSD se ţine de promisiuni.

De multe ori se vorbeşte prea uşor de investiţii dar nimic nu se face, iar acum am demonstrat că dacă există voinţă politică reală putem face lucruri importante pentru cetăţenii din judeţul nostru.

Mulţumim Guvernului Ponta şi în special Ministrului Dan Şova pentru susţinerea acordată în vederea realizării acestei investiţii.

Modelul Sebeş trebuie să se reproducă şi la Alba Iulia şi în alte localităţi din judeţ.”

Ministrul Dan Şova a subliniat în cadrul întâlnirii nevoia de a atrage noi investiţii în România şi se bucură că acest proiect a fost realizat în judeţul Alba, într-un oraş condus de o administraţie social democrată.

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură a lăudat aportul personal adus în realizarea acestui proiect a primarului Sebeşului, Alexandru Dăncilă, şi a deputatului PSD, Ioan Dîrzu.