În atenţia agenţilor economici, persoanelor fizice şi juridice

În atenţia agenţilor economici, persoanelor fizice şi juridice

85

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba informează agenţii economici, persoanele fizice şi juridice care angajează personal în vederea desfăşurării activităţii că în conformitate cu prevederile Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare; Normele Metodologice din 20 februarie 2002 de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin H.G 174/2002, cu modificările şi completările ulterioare, au următoarele obligaţii:

Art. 10 din Lege

alin.(1) Angajatorii au obligaţia să comunice agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii pentru ocuparea forţei de muncă, în căror rază îşi au sediul, respectiv domiciliul, toate locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora.

alin.(2) Furnizorii de servicii de ocupare acreditaţi au obligaţia de a comunica lunar agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază îşi au sediul date privind numărul şomerilor mediaţi şi încadraţi în muncă.

Art. 3 din Normele Metodologice

alin.(1) Prin locuri de muncă vacante, potrivit art. 10 alin. (1) din lege, se înţelege locurile de muncă devenite disponibile ca urmare a încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, precum şi locurile de muncă nou create.

alin.(2) Comunicarea de către angajatori a locurilor de muncă vacante se va face pe suport de hârtie sau sau e-mail:  ajofm@ab.anofm.ro

Necomunicarea lunarã a locurilor de muncă vacante constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei.

Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, dupã caz, de la data comunicãrii acestuia, jumãtate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), această posibilitate fiind expres menţionată în procesul-verbal.

Amenzile contravenţionale pot fi aplicate şi persoanelor juridice.

Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se realizează de organele de control ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Inspecţiei Muncii, Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi de către alte organe care, potrivit legii, au dreptul să efectueze control.

Pe de altă parte, agenţii economici care anunţă la AJOFM locurile vacante beneficiază gratuit de serviciile de mediere a muncii, respectiv preselecţia candidaţilor corespunzător cerinţelor locurilor de muncă oferite şi în concordanţă cu pregătirea, aptitudinile, experienţa şi cu interesele acestora.

85 Comentarii

Adaugă părerea ta

Comentariu:

Nume:

Email:

Website:

1 × five =