Gheorghe Ioan Iviniș Incompatibil ?

Gheorghe Ioan Iviniș Incompatibil ?

100

 

 

Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Gheorghe Ioan Iviniș, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Alba.

 

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerinţele Legii nr. 176/2010, referitoare la înştiinţarea persoanelor evaluate, IVINIŞ GHEORGHE IOAN fiind informat, la datele de 17.12.2010 (confirmare de primire din data de 23.12.2010), 26.09.2012, despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. La data de 12.10.2012, IVINIȘ GHEORGHE IOAN a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere”, precizează reprezentanții ANI.

În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Gheorghe Iviniș, consilier județean din partea PDL Alba, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatului în cadrul Consiliului Judeţean Alba, au fost încheiate mai multe contracte şi facturi în valoare totală de 343.619,70 de lei între S.C. VOLTRANS S.A., S.C. TRANS IVINIȘ & CO S.R.L., S.C. ECOSTAR GROUP S.A. (societăţi în cadrul cărora acesta deţine calitatea de administrator) şi Consiliul Judeţean Alba/ instituţii subordonate, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 90), alin. (1) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

La data de 20.06.2008, Gheorghe Iviniș a fost validat în funcţia de Consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Alba, pentru mandatul 2008 – 2012. Începând cu anul 1994, acesta deţine calitatea de asociat şi administrator în cadrul mai multor societăţi comerciale, după cum urmează:

– asociat şi administrator în cadrul S.C. TRANS IVINIS & CO S.R.L. începând cu data de 20.06.1994,

– administrator în cadrul S.C. VOLTRANS S.A. începând cu data de 03.03.2000,

– administrator persoană juridică în cadrul S.C. ECOSTAR GROUP S.R.L. (reprezentant al S.C. TRANS IVINIȘ & CO S.R.L.) începând cu data de 04.03.2002,

– asociat în cadrul S.C. ROMANA MED S.R.L. începând cu data de 21.10.2002, şi, respectiv, administrator începând cu data de 25.01.2011.

În perioada 2008 – 2012, au fost încheiate mai multe contracte şi facturi între S.C. VOLTRANS S.A., S.C.TRANS IVINIŞ & CO S.R.L., S.C. ECOSTAR GROUP S.A. şi Consiliul Judeţean Alba, respectiv, instituţii subordinate Consiliului, în valoare totală de 343.619,70 de lei.

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 90, alin. (1) din Legea nr.161/2003, ‘(…) consilierii judeţeni care au (…) calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrative teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului (…) judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective’.

Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ”, se arată într-un comunicat de presă al transmis de Agenția Națională de Integritate miercuri, 6 martie 2013.

Reprezentanții ANI menționează că a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Municipiului Sebeş cu privire la săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii şi conflict de interese de către consilierul județean Gheorghe Iviniș.

Procedura de verificare a fost demarată în baza unei sesizări. În urma analizării datelor înscrise în declarațiile de avere și de interese depuse pentru anul fiscal 2007 și completate la data de 19.06.2008 și a comparării acestora cu informațiile solicitate instituțiilor competente, s-au constatat următoarele:

– în declarația de avere completată la data de 19.06.2008, domnul Iviniș Gheorghe Ioan declară eronat suprafețele totale ale unor terenuri intravilane și extravilane și, de asemenea, nu sunt înscrise două terenuri aferente locuințelor menționate la rubrica ’’Bunuri imobile – Clădiri’’;

– o casă de vacanță, situată în localitatea Strungari Pianu este menționată în declarația de avere, însă aceasta nu se regăsește în evidențele Primăriei Pianu;

– din analizarea datelor înscrise în declarația de interese completată de către acesta la data de 19.06.2008, s-a constatat faptul că domnul Iviniș Gheorghe Ioan nu a respectat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât deține atât funcția de Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Alba, cât și pe cea de administrator în cadrul societăților comerciale VOLTRANS S.A., TRANS IVNIȘ&CO S.R.L., ROMANA MED S.R.L., ECOSTAR GROUP și de asociat la MEDIENSIS S.R.L. și VENTA RECORD S.R.L.

– din verificările efectuate, s-a mai constatat că domnul Iviniş Gheorghe Ioan, în calitatea sa de consilier judeţean, a încălcat dispoziţiile legale privind conflictul de interese, votând la şedinţele Consiliului Judeţean Alba din data de 27.03.2008, respectiv, 17.04.2008 pentru adoptarea a două hotărâri prin care s-a aprobat Regulamentul Serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, a Regulamentului Serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse speciale, a Caietului de Sarcini al Serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate şi a Programului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate pentru perioada 2008-2011, în Judeţul Alba;

– S.C. VOLTRANS S.R.L, al cărei acţionar majoritar este domnul IVINIŞ GHEORGHE IOAN, a participat la licitaţia pentru atribuirea traseelor judeţene pentru perioada 2008-2011 şi a obţinut o parte majoritară din cele 18 trasee stabilite pentru zona Sebeş.

Reprezentanții ANI consideră că aspectele menţionate sunt indicii temeinice privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de art. 2531, alin. 1 din Codul Penal, cât şi a săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292, Cod Penal, constând, în principal, în menţionarea eronată a unr suprafeţe de terenuri, atât intravilan, cât şi extravilan, situate în municipiul Sebeş, a unor suprafeţe de teren situate în Comuna Pianu, precum şi a celorlalte funcţii de conducere pe care le mai deţine şi în prezent la mai multe societăţi comerciale, asupra căreia doar organele judiciare au competenţa de a se pronunţa.

 

www.sebesanul.ro