Gheorghe Gafton, premiat la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani.

Gheorghe Gafton, premiat la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani.

0

COMUNICAT DE PRESĂ

Primarul Municipiului Sebeş l-a premiat pe domnul Gheorghe Gafton,
la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani

Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor, a fost prezent marţi, 23 august 2016, la Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia, pentru a oferi un premiu în valoare de 600 de lei şi o diplomă onorifică domnului Gheorghe Gafton, la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani.
Domnul Gheorghe Gafton s-a născut la data de 23 august 1916, în localitatea Smulţi, judeţul Galaţi. În perioada 1941-1945 a luptat în al doilea război mondial, fiind decorat pentru merite deosebite cu Ordinul „Serviciul credincios”. Începând cu anul 1950 s-a stabilit la Sebeş, împreună cu familia. A profesat ca agronom, fiind absolvent de studii superioare în domeniu. Din anul 2015, s-a retras la Căminul pentru persoane vârstnice din Alba Iulia, unde s-a făcut remarcat ca un veritabil exemplu de vitalitate, precum şi prin pasiunea sa pentru poezie, activând în cadrul grupului literar-artistic „Optimiştii” din cadrul căminului.
„Consider că este o datorie de onorare a municipalităţii Sebeş să acorde această distincţie simbolică domnului Gheorghe Gaston, un patriot autentic, o persoană cultă şi educată, care şi-a legat o parte importantă a vieţii de Sebeş. Chiar şi la această vârstă venerabilă demonstrează spirit şi iniţiativă civică. Întâlnirea de astăzi a fost o plăcere, am strâns mâna unui senior veritabil, un model pentru persoanele din jurul său şi pentru toţi românii care îl privesc cu admiraţie. Îi urăm să aibă parte de sănătate şi să ne bucurăm în continuare de prezenţa dânsului”. [Dorin Nistor]

Sebeş, 23 august 2016

IMG-20160824-WA0008

IMG-20160824-WA0009

 

IMG-20160824-WA0007