Gheorghe Feneşer: „Am obţinut reeşalonarea datoriilor fermierilor”

Gheorghe Feneşer: „Am obţinut reeşalonarea datoriilor fermierilor”

36

tfeneser1Asociaţiile de crescători de taurine din Cîmpeni, Baia de Arieş, Arieşeni, Vadu Moţilor, Horea, Bucium, Gîrda de Sus, Scărişoara, Sohodol şi Lupşa Mănăstire s-au adresat Instituţiei Prefectului, solicitându-i ajutorul în soluţionarea unei probleme dificile cu care se confruntă mii de fermieri din judeţul Alba.

Potrivit documentului înaintat de către cele 10 asociaţii de crescători de taurine, fermierii sunt sancţionaţi de către APIA la subvenţia pe suprafaţă, acordată în perioada 2007-2013.

Conform petenţilor, aplicarea OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora conduce la aplicarea de penalizări retroactive.

Totodată, fermierii reclamă faptul că din procesele verbale ale verificărilor nu rezultă clar pentru ce parcele şi din ce cauză se aplică sancţiunea, semnalând totodată că identificarea unor parcele a fost făcută greşit, iar penalizările retroactive sunt aplicate şi din cauza faptului că fermierii şi-au asumat angajamente de agromediu pe terenuri identificate eronat.

În acelaşi context, asociaţiile de crescători de taurine au precizat că pentru anii 2007, 2008 şi 2009 a fost acceptată ca fiind neconformă o cotă de 30% din suprafaţă, iar din anul 2010 această cotă a fost scăzută la 20% din suprafaţă, iar sancţiunile pentru 2008 şi 2009 se aplică în prezent, prin raportare la cota din anul 2010.

Semnatarii petiţiei au solicitat ca OUG nr. 66/2011 şi efectele acesteia să fie abrogate, să fie stabilit un alt cadru legislativ care să reglementeze situaţia, iar penalităţile să fie recuperate eşalonat din plăţile următoare efectuate de către APIA.

Prefectul judeţului Alba a ascultat problemele semnalate de către reprezentanţii asociaţiilor crescătorilor de taurine şi a luat imediat legătura cu Ministrul Agriculturii, pe care l-a informat cu privire la situaţia reclamată de către fermieri, dar şi cu directorul general al APIA, Dorel Benu, obţinând promisiunea acestuia că datoriile fermierilor, rezultate din penalităţile pe care le au de plată, vor fi reeşalonate şi recuperate din următoarele plăţi care vor fi efectuate de către APIA.

Am transmis Ministrului Agriculturii care sunt problemele fermierilor referitoare la legislaţia în vigoare şi la efectele acesteia asupra lor, iar cu domnul director Benu am vorbit personal, la venirea domniei sale în Alba, cu ocazia Târgului Mierii de la Blaj, şi am obţinut promisiunea fermă că datoriile mari vor fi reeşalonate.

Fermierii o duc şi-aşa foarte greu, nu mai au nevoie de presiunea suplimentară a acestor datorii, iar acolo unde este posibil este firesc să îi ajutăm.

Totuşi, le recomandăm celor care au datorii mai mici să încerce să şi le achite, pentru a evita penalizările, care sunt mari, cu mult peste dobânda băncii”, a declarat Gheorghe Feneşer, prefectul judeţului Alba.

36 Comentarii

Adaugă părerea ta

Comentariu:

Nume:

Email:

Website:

eighteen − 7 =