FOTO:Statu la vase la Şugag în a doua zi de Paşti

FOTO:Statu la vase la Şugag în a doua zi de Paşti

0

În partea de sud a județului Alba, în fața privitorului împătimit de frumusețile naturii se deschide una din mirificele zone montane ale României – Valea Sebeșului. Denumită de Mihail Sadoveanu Valea Frumoasei, Valea Sebeșului dezvăluie călătorului un peisaj de basm. După intrarea pe vale, la circa 30 km de municipiul Sebeș se află situată comuna Șugag, atestată documentar încă din anul 1575. Comună veche de ciobani, Șugagul își trage numele de la apele tumultoase (șugăgi) ce coboară în vârtejuri de pe versanții munților Cindrel și Șureanu. Șugagul este cunoscut atât prin peisajul minunat și prin rezervația naturală de la Luncile Prigoanei și Porțile Raiului cât și prin renumitele formații de fluierași, prin meșteșugul prelucrării lemnului dus pe toate meridianele lumii de meșterul popular Nicolae Cernat și mai ales prin frumoasele și bogatele obiceiuri tradiționale. Dacă în multe zone din România ritualurile locului s-au risipit în timp, la Șugag nu există nici un motiv de îngrijorare în acest sens. Cum ocupația de bază a fost și este oieritul, obiceiurile tradiționale sunt strâns legate de acesta dar de o frumusețe aparte sunt și tradițiile legate de sărbătorile de peste an sau de sărbătorile din ciclul familial.

În această categorie putem încadra ,,Statu la vase în Lunea paștelui,, un străvechi obicei unic în țară ce reunește atât sărbătoarea întemeierii unei familii cât și sărbătorirea Sfintei Învieri a Domnului. Obiceiul este de fapt un inedit ceremonial ale cărui origini se pierd în timp și în istoria acestor locuri.

Tradiția spune că în a doua zi de paști trebuie să se adune în curtea bisericii și să ia parte la un mare ospăț închinat vieții de familie. E un moment cu totul deosebit, celebrându-se însăși starea de bine, de mulțumire, din sânul familiei. Pregătirea pentru ieșirea la ,,Statu la vase în Lunea Paștelui,, încep odată cu intrarea în Săptămâna mare. În această perioadă întreaga comunitate intră în săptămâna curățeniei caselor, gospodăriilor, trec la purificarea veșmintelor dar și la purificarea sufletească pentru a întâmpina cum se cuvine întâlnirea cu Dumnezeu.

Luni și marți sunt scoase din lada de zestre, curățate, călcate și pregătite pentru marea sărbătoare, frumoasele costume șugăjene cu care mirii și miresele de peste an urmează a se îmbrăca în Lunea Paștelui. În Miercurea Mare, alături de alți membri din comunitate, alaiul de tineri se îndreaptă către biserică fiecare din ei ducând ca dar vase ce urmează a fi donate bisericii. Povestirile localnicilor spun că aceste vase sunt sfințite și dăruite familiilor mai sărace în noaptea de Înviere. Urmează apoi Joia Mare, prima din seria de joi ce se continuă până la Joia Verde de după Paște, când conform tradiției nu se lucrează nimic nici în casă și nici afară în gospodărie. În Vinerea Mare sau a Patimilor, după venirea de la Sfântul Maslu, în fiecare gospodărie se trece la roșitul ouălor. În zona Șugagului nu s-a practicat niciodată încondeiatul ouălor, ouăle fiind vopsite cu foi de ceapă, ultimii ani aducând ca noutate și modele realizate cu ajutorul diferitelor frunze de arbori sau buruieni din zonă. Pe la orele paisprezece membrii comunității se îndreaptă din nou spre biserică pentru a participa la Prohod și la slujba de sfințire a ouălor roșii și la pregătirea paștilor pentru Înviere.

O caracteristică aparte la Șugag este faptul că slujbele religioase din această perioadă au loc ăn miezul zilei deoarece Șugagul este ,,un sat de munte cu case rare și răsfirate pe mari întinderi, numai miezul satului fiind mai încheiat în jurul bisericii,, (Lucian Blaga).

În Sâmbăta Mare, până la ora prânzului, gospodinele trezite cu noaptea în cap pregătesc cele necesare mesei tradiționale de Paști: ouă roșii, cozonaci, pâine, preparate din miel. Cuplurile de tineri căsătoriți în anul pascal ce tocmai se încheie pregătesc în plus colacii pentru ,,Statu’ la vase,,. Aceștia sunt niște colaci ritualici, în număr de cinci, patru mai mici și unul mai mare. Se fac din același aluat ca și colacii tradiționali doar că aluatul este unul dulce, de obicei îndulcit cu miere. Colacii au o împletitură specială care permite așezarea în mijlocul lor a unui ou roșu.

Fiind o comună de munte desfășurată pe o suprafață de 240 km2, la Șugag slujba de Înviere se ține duminică dimineața, sfârșindu-se în jurul orei cinci dimineața când se iau paștile de către toți membrii comunității chiar la ieșirea din biserică și se ciocnesc ouă roșii. În Duminica paștilor membrii familiilor se reunesc în jurul mesei de Paști, mănâncă și se veselesc împreună până seara târziu. Tinerii se adună într-un loc dinainte stabilit și joacă jocuri diverse în timp ce bătrânii stau la taifas. În ziua de paști nu se doarme iar membrii familiei nu trebuie să se certe între ei pentru a fi armonie tot anul.

Lunea Paștelui are la Șugag o însemnătate deosebită pentru tinerii căsătoriți în anul ce s-a scurs de la Paștele trecut și până la prinderea Postului Paștelui prezent. Fiecare din aceste tinere cupluri vin la biserică în Lunea Paștelui îmbrăcați în portul popular șugăjan. Poalele pliate, iile, cătrințele, șorțurile, cioarecii, cojocelele și clopul sunt scoase din lada de zestre, ce încă mai există în gospodăria fiecărei familii, și sunt îmbrăcate cu mândrie de tinerii căsătoriți. singurul element deosebit față de costumul popular de sărbătoare este acela că tinerele neveste la acest obicei și numai la acest obicei, înlocuiesc brâul roșu sau brâul tricolor care se poartă de obicei, cu o panglică de culoarea albastru deschis care simbolizează trecerea fetei în rândul tinerelor neveste dar și infinitul azuriu al cerului, adică viața senină ca cerul fără nori a cuplului nou format. Bărbații din Șugag au și ei în portul popular un element ce îi distinge de celelalte zone etnografice și anume fluierul. Fluierul este nelipsit de la brâul șugăjanului și desigur el este purtat la brâu și în Lunea Paștelui, fiecare străduindu-se să-l încrusteze cât mai frumos.

După ce sunt gata echipați tinerii, în drumul lor spre biserică, trec de la unul la altul. Tot drumul până la biserică este presărat de râsul lor cristalin, de glume, snoave și ghicitori. Pe durata întregului drum tinerii atrag privirile prin ținuta și veselia lor, fiind întâmpinați de ceilalți membrii ai comunității sau de simpli trecători aflați în tranzit prin Șugag, cu urări de bine și cu urări de longevitate în cuplu.

În timp ce în biserică are loc slujba religioasă din Lunea Paștelui, tradiția cere ca tinerii căsătoriți în anul pascal ce tocmai s-a încheiat să se adune în curtea bisericii unde la finalul slujbei din biserică, preotul le va da binecuvântarea pentru viața de familie în care tocmai au intrat. Este un moment cu totul deosebit, celebrându-se însăși starea de bine și de mulțumire din sânul familiei.

Pentru ,,Statu la vase în Lunea Paștelui,, fiecare tânără familie are rezervată în curtea bisericii o masă pe care o împodobește cât mai frumos cu putință dar ținând cu sfințenie cont de ritualul sărbătorii. Există în ritualul acestei sărbători două constante, două cifre simbol – cifra patru și cifra doi.
În pregătirea mesei din curtea bisericii cifra patru este cifra simbol, care din spusele oamenilor ar însemna comuniunea care se creează între tinerii căsătoriți și nașii lor. În mediul rural nașii joacă un rol foarte important în viața noului cuplu, ei fiind considerați părinții spirituali ai noului cuplu. Masa este pregătită de tânăra nevastă înainte de începerea slujbei din biserică ținând cont de încărcătura simbolică a cifrei patru, respectiv pe masă se pun patru rânduri de fețe de masă țesute în război în iarna ce tocmai s-a încheiat. Fiecare nevastă se străduiește ca țesăturile ei să fie cele mai frumoase. Sunt folosite modele din zonă, de regulă cu alb și negru, dar în ultimii ani au pătruns și modele aduse din alte regiuni. Fețele de masă sunt așezate în trepte pentru a putea fi văzute mai bine și pentru a fi cât mai apreciată măiestria tinerei neveste. Marginea feței de masă este tivită cu dantelă făcută în casă la care, la fel, femeia se străduiește să-și arate cât mai bine măiestria și hărnicia. După ce sunt așezate cu mare grijă fețele de masă, în cele patru colțuri ale mesei se pun colacii ritualici de dimensiuni mai mici iar în mijlocul mesei se pune colacul cel mare. În mijlocul lor, în locul pregătit special din împletitura aluatului, se pune câte un ou roșu. Colacul cel mare este asemănător ,,pupezei,, folosite în ritualul de nuntă de pe Valea Sebeșului, această ,,pupăză,, fiind colacul adus de nași ca dar de nuntă. După aranjarea mesei, tinerele neveste așează un adevărat festin culinar specific sărbătorii de Paști dar și zonei etnografice a Mărginimii Sibiului, respectiv cozonaci, ouă roșii, prăjituri, vin țuică dulce, preparate care mai de care mai gustoase. Un alt element specific este vaza cu flori. De pe niciuna din mese nu lipsește vaza cu flori, motivul florii în cultura populară simbolizând trecerea prin cele mai importante momente ale ciclului vieții întins de la naștere și până la moarte. La tinerele familii simbolistica florii este aceea de simbol al rodirii, al aducerii copiilor pe lume, al reînvierii.

La sfârșitul slujbei religioase din biserică, întreaga comunitate de creștini prezentă la slujbă se deplasează în curtea bisericii unde tinerii vor primi binecuvântarea preoților pentru un trai îndelungat, îmbelșugat și fericit. Cu acest prilej sunt sfințite mesele îmbelșugate iar slujba se încheie cu îndemnul făcut de preoți pentru nași de ale fi sprijin tinerilor căsătoriți, de a-i îndruma și sfătui la fiecare impas din viața lor iar tinerelor familii le sunt adresate urări de bunăstare, viață lungă, fericită și prosperă.

După slujba de binecuvântare rudele și prietenii sosiți în curtea bisericii pentru a participa la acest obicei trec pe rând pe la mesele tuturor familiilor noi și închină câte un pahar în cinstea tinerelor familii. De asemenea cei sosiți fac daruri tinerilor, în special vase necesare în gospodărie sau la strunga de oi, zona fiind una pastorală, păstoritul oilor fiind aici principala ocupație. Alaiul celor care oferă daruri începe după datină cu nașul care dăruiește tinerilor un ciubăr și la schimb tânăra familie îi oferă nașului colacul cel mare din mijlocul mesei (pupăza). Ciubărul era pe timpuri confecționat de naș dar astăzi el este cumpărat și trebuie să fie nou și frumos încrustat și de asemenea este împodobit cu verdeață, verdeața însemnând reînvierea naturii, respectiv cruditatea tinerei familii ce-l primește în dar. Ciubărul are funcția ritualică de a-i uni pe cei doi tineri, la finalul obiceiului acesta fiind folosit pentru transportul cadourilor primite de la membrii comunității și este purtat de tânăra familie până acasă, pe jos.

Începând din momentul primirii ciubărului ne despărțim de simbolistica cifrei patru ce înmănunchează semnificații referitoare la cvartetul format din nași și fini și se trece la simbolul cifrei doi ce semnifică din acest moment ,,botezul,, tinerei familii, intrarea ei în lumea satului, posibilitatea ei de a pleca singură pe drumul vieții fără a mai cere ajutor de la ceilalți decât în momentele de mare cumpănă. Se consideră de acum înainte că cei doi tineri au strâns experiența necesară pentru a-și asuma responsabilitățile vieții în doi și că acest obicei al statului la vase este ultimul ajutor pe care comunitatea în care trăiesc au obligația să li-l mai dea. Acest prag de trecere la adevărata viață de cuplu este sprijinit pentru ultima dată de întreaga comunitate prin oferirea de cadouri, obiecte necesare în gospodărie, în mod special vase și întotdeauna în număr de două obiecte de același fel: două blide, 2 linguri, 2 furcuțe, 2 ulcele, 2 metri de jolj, 2 oale etc. după ceremonial toate aceste obiecte sunt puse în ciubărul de la naș și sunt transportate de cei doi soți până acasă. Deja începe munca în doi, greutățile pe care trebuie să le înfrunte din acest moment împreună.

Se mai observă aici că întregul ceremonial de pregătire și desfășurare al obiceiului ,,Statu la vase în Lunea Paștelui,, principalul element de recuzită este vasul. De regulă vasele folosite în ceremonialul acesta erau confecționate din lemn și lut. Astăzi ele sunt cumpărate de la vânzătorii ambulanți care cu prilejul acestei sărbători umplu ulițele din vatra satului, mai ales cele mai apropiate de biserică.
Probabil că importanța acestor obiecte vine de la tradițiile meșteșugărești ale zonei știut fiind că olarii din Săsciori și sculptorii în lemn din Șugag au fost renumiți din cele mai vechi timpuri. Nu de puține ori vasele confecționate din lutul dealurilor din Săsciori sau obiectele făurite de meșterul popular Nicolae Cernat din Șugag, ca și minunatele icoane de la școala Poienarilor din Laz au fost admirate și apreciate atât de specialiști cât și de simplii privitori din întreaga lume, multe din ele poposind în colecții particulare.
Sau poate că importanța vaselor, în contextul obiceiului tradițional din zonă, vine din vremuri mai îndepărtate știut fiind din izvoarele istorice că tracii prezenți pe aceste meleaguri, vestigiile civilizației lor dăinuind până în prezent la cetatea de la Câlnic, aveau un cult deosebit pentru familie și pentru confecționarea vaselor fie ele ritualice fie necesare în gospodărie.

Obiceiul a fost întrerupt în anul 1990 din motive necunoscute dar în urma culegerilor din teren și a informatorilor din zonă, un grup de specialiști de la Centrul de Cultură Augustin Bena Alba l-au valorificat și l-au readus în actualitatea satului în anul 2008, cu sprijinul Bisericii Ortodoxe și a Primăriei din Șugag. De atunci obiceiul se practică din nou fără întrerupere.

În toată această perioadă, de la apariția lui și până azi, un obicei la origine păgân a străbătut veacurile, a fost adoptat de biserică și a fost transformat într-un obicei creștin dar semnificația sa inițială s-a păstrat nealterată, această semnificație fiind uniunea comunității în jurul noului cuplu pentru a-l sprijini să intre în viață.

prof. Daniela BARB FLOROIAN, Centru de Cultură Augustin Bena, Alba