Toți copiii de vârstă preșcolară și elevii care învață la Sebeș și în localitățile aparținătoare, Lancrăm, Răhău și Petrești, vor putea beneficia, din nou, de serviciile gratuite ale cabinetului stomatologic situat în Municipiul Sebeș, bulevardul Lucian Blaga, numărul 45 A, începând de luni, 18 mai 2020.

Consultațiile vor fi oferite în baza unor programări, care pot fi făcute la numărul de telefon: 0258/735139. Programul de funcționare este de luni până vineri, în intervalul orar 09:00 – 16:00.

Serviciile medicale prestate în cadrul cabinetului medical dentar se vor efectua în conformitate cu măsurile adoptate de autoritățile din țara noastră, în vederea prevenirii extinderii contaminării cu virusul COVID-19 (Coronavirus)

Cabinetul stomatologic cu servicii gratuite oferite copiilor este un proiect susținut financiar de Municipiul Sebeș, prin Direcția de Asistență Socială Sebeș.