Egiptean găsit fără forme legale de şedere în Sebeş. Alţi doi imigranţi...

Egiptean găsit fără forme legale de şedere în Sebeş. Alţi doi imigranţi turci, au fost depistaţi în Vinţu de Jos

42

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Alba, prin forţe proprii şi în colaborare cu lucrători din cadrul I.J.J. Alba, au desfăşurat, în perioada 02 – 05 iunie .a.c., o serie de acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă. Cu această ocazie, au fost depistaţi cu şedere ilegală un număr de trei cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 35 şi 51 de ani, unul din Egipt şi doi din Turcia.

În cadrul unei acţiuni în teren, efectuată de poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Alba în municipiul Sebeş, a fost depistat cetăţeanul egiptean H.M.E.R.A, care nu şi-a respectat obligaţia de a informa autoritaţile cu privire la schimbarea reşedinţei în termenul prevăzut de lege. Împotriva străinului s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 100 lei, conform O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Cu ocazia unei alte acţiuni desfăşurate în cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba, pe raza comunei Vinţu de Jos, au fost depistaţi cu şedere ilegală doi cetăţeni turci respectiv D.A. de 51 ani şi S.A de 46 ani. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că cetăţenii străini au intrat în ţară în baza unei vize de scurtă şedere, eliberată de către autorităţile române, iar la expirarea dreptului de şedere de 90 zile, nu au părăsit teritoriul naţional. Urmare a acestui fapt, pe numele lor au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României în termen de 15 zile şi au fost sancţionaţi contravenţional cu avertisment, conform O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, va continua organizarea unor astfel de acţiuni şi controale pe linia combaterii şederii şi muncii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini asupra respectării legislaţiei în vigoare în ce priveşte dreptul de şedere pe teritoriul României.