Doi fraţi din Sebeş au provocat un scandal în talciocul din Alba...

Doi fraţi din Sebeş au provocat un scandal în talciocul din Alba Iulia

136

Duminică, 21 septembrie, doi sebeşeni au făcut scandal la talciocul din Alba Iulia. În jurul orei 11.00, cei doi fraţi din Sebeş au agresat trei persoane în târgul din Alba Iulia, plecând cu o maşină.

Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată cu privire la faptul că în talciocul din Alba Iulia, între mai multe persoane, s-a produs un scandal în timpul căruia 3 bărbaţi au fost agresaţi de alţi doi care după comiterea faptelor au părăsit talciocul cu un autoturism al cărui număr de identificare a fost reţinut de martori şi victime.

La faţa locului au sosit poliţişti şi jandarmi care au reușit să-i identifice pe cei doi agresori: este vorba de Z.C., de 34 de ani, şi Z.A., de 26 de ani, ambii din Sebeş.

Se pare că între agresori şi victime exista un conflict anterioar, generat de o neînţelegere în trafic ce a avut loc în urmă cu circa două luni, pe raza municipiului Sebeş.

Victimele (3 bărbaţi de 24, 29 şi 52 de ani, din Alba Iulia) au suferit contuzii uşoare, fără a avea nevoie de spitalizare.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele celor doi fraţi. Aceştia sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire, ameninţare şi tulburarea ordinii publice.