COMUNICAT KRONOSPAN: Noua instalație de formaldehidă a Kronospan, în conformitate cu normele...

COMUNICAT KRONOSPAN: Noua instalație de formaldehidă a Kronospan, în conformitate cu normele de mediu

0

Kronospan, cel mai mare producător de plăci pe bază de lemn din România, derulează, în momentul de față, un amplu proces de finalizare a investiției în noua fabrică de formaldehidă din Sebeș. Proiectul îndeplinește toate condițiile de funcționare impuse de normele de mediu și legislația în vigoare.
În ultimele două luni, acestea au fost puse sub semnul îndoielii de organizațiile non-guvernamentale care militează împotriva poluării. Acuzațiile aduse Kronospan nu au însă acoperire în realitate și nu au fost confirmate de niciunul dintre studiile de impact realizate de evaluatori independenți acreditați.
“Kronospan este unul dintre cei mai mari investitori în industria lemnului din România, iar rolul strategic pe care îl are, ca angajator, contributor la bugetul local sau în privința implicării sociale nu poate fi contestat. Trebuie înțeles faptul că industria noastră este una extrem de bine reglementată și restrictivă, astfel încât nicio companie nu poate acționa în afara spiritului legii. S-au spus foarte multe lucruri, de la faptul că nu respectăm normele de mediu, până la acuzații legate de lipsa de transparență. Absolut tot ce ține de noua fabrică este nu numai legal, dar și util și lipsit de pericol pentru mediu și comunitate”, explică Oana Bodea, director PR, Kronospan Sebes.
Instalația de formaldehidă va fi integrată și condusă de un sistem complex computerizat, prin care fluxul tehnologic și toți parametrii de sistem vor fi permanent monitorizați. Instalația de fabricare a formaldehidei este conformă cu Best Available Technology, iar Raportul de impact asupra mediului și Raportul de securitate sunt puse la dispoziția publicului pe website-urile ARPM și Kronospan. Ambele rapoarte sunt realizate de evaluatori independenți, acreditați și tratează pe larg toate aspectele referitoare la tehnologii, procese de fabricație sau protecția mediului.
Rezervoarele de metanol existente au fost proiectate, executate şi operează în conformitate cu cele mai avansate tehnologii: este asigurată pernă de azot în rezervoarele de stocare pentru a împiedica formarea de amestecuri inflamabile de vapori de metanol cu aerul atmosferic. Singura sursă de emisie în atmosferă este coşul de dispersie prin care se evacuează gazele reziduale ce ies din unitatea de epurare catalitică – parte integrantă din instalaţia de fabricare a formaldehidei, ce are rolul de a reduce emisiile de produşi organici din gazul rezidual ieşit din coloanele de absorbţie, înainte de evacuarea în atmosferă.
Concentraţiile maxime ale poluanţilor la evacuarea în atmosferă se încadrează în prevederile BAT şi au fost stabilite prin Acordul de mediu nr. SB 19/ 26.10.2012. Pentru evaluarea impactului potenţial pe care emisiile în atmosferă îl pot produce, a fost realizat studiul “Simularea dispersiilor de formaldehidă şi metanol utilizând ISC-AERMOD” de către Centrul de Cercetări pentru Managementul dezastrelor din cadrul Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca. Studiul a luat în considerare toate sursele de emisie din zonă, inclusiv traficul, iar simulările au fost efectuate pentru o suprafaţă de 156,25 kmp, fiind calculate mediile orare, zilnice şi media anuală.

“Rezultatele arată că noua instalaţie de formaldehidă are o contribuţie nesemnificativă la poluarea mediului, lucru pe care noi am încercat să îl explicăm încă din prima fază. Ne dorim ca atât autoritățile, cât și opinia publică să fie informate corect cu privire la acest subiect, cu atât mai mult cu cât și noi avem și am avut dintotdeauna grija și responsabilitatea față de mediul înconjurător”, a adăugat Oana Bodea.

***
Kronospan este lider mondial în producerea și distribuția de produse stratificate pe bază de lemn. Produsele Kronospan au o gamă largă de utilizare în construcții, industria mobile și cea a amenajărilor interioare.
În România, Kronospan își desfășoară activitatea în Sebeș, Brașov și Constanța și este, în urma unor investiții cumulate de aproximativ 500 de milioane de euro, cel mai mare producător de plăci aglomerate pe bază de lemn din România.