Blaj: număr record de pensionari sărbătoriţi de Primărie

Blaj: număr record de pensionari sărbătoriţi de Primărie

0

Aproximativ 600 de pensionari au fost sărbătoriţi vineri, 30 septembrie, de Primăria Municipiului Blaj, într-un cadru festiv, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor de Vârsta a Treia, care este marcată în fiecare la 1 octombrie. În acest an, conform organizatorilor, s-a înregistrat cel mai mare număr de persoane înscrise, dublu faţă de ediţia de anul trecut.

Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, s-a declarat extrem de mulţumit de numărul mare de persoane de vârsta a treia prezente la petrecerea dată de municipalitatea blăjeană pentru pensionarii din oraş, manifestarea fiind una extrem de reuşită. “O comunitate responsabilă arată respectul cuvenit oamenilor în vârstă, pentru că întotdeauna aceştia au fost lângă Blaj. Vreau să le urez, din toată inima, tuturor blăjenilor din această categorie de vârstă, un sincer la mulţi ani de Ziua Internaţională a Persoanelor de Vârsta a Treia”, a spus edilul blăjean cu această ocazie, care a mai declarat că municipalitatea va rămâne consecventă organizării de momente festive dedicate pensionarilor.

Pentru că numărul celor înscrişi a fost foarte ridicat, Primăria Municipiului Blaj a mutat manifestarea la un select restaurant din oraş, până acum astfel de momente fiind sărbătorite în căminele culturale din localităţile componente. De altfel, manifestarea din acest an era programată iniţial în Căminul Cultural din Tiur.

Pentru a participa la “Ziua Pensionarilor”, persoanele de vârsta a treia din Blaj nu trebuiau decât să prezinte un cupon de pensie, actele de identitate şi să se înscrie în timp util.

Sursa foto: http://www.radioblaj.caritas-blaj.ro
Sursa: http://www.radioblaj.caritas-blaj.ro/?blaj-num%C4%83r-record-de-pensionari-s%C4%83rb%C4%83tori%C5%A3i-de-prim%C4%83rie,1283