Artificii de prostie la Sebeș

Artificii de prostie la Sebeș

77

Când alte state civilizate au de ani buni de zile mii de kilometri de autostradă, noi am ajuns să ne bucurăm la fiecare inaugurare a câtorva kilometri de autostradă de parcă am face o minune sau l-am apuca pe Dumnezeu de un picior. 

Cam așa s-ar putea rezuma modul prin care primarul Sebeșului, Alexandru Dăncilă ține să sărbătorească inaugurarea a trei tronsoane din autostrada Sebeș-Turda, de joi 19 decembrie, din care o parte a tronsonului doi va ține loc și de centură ocolitoare pentru Sebeș.
De parcă nu ar avea pe ce să dea banii edilul din Sebeș va “sărbători” acest eveniment printr-un foc de artificii ce se anunță unul magnific și concerte. Dacă în alte țări inaugurarea unei autostrăzi este ceva normal la noi se pare că unora le ia cel de Sus mințile la asemenea evenimente.
După ce constructorii au încins grătarele în tunel, primarii localităţilor pe unde va trece autostrada Sibiu-Orăştie (82 km) – din care joi sunt programaţi să fie inauguraţi 70 de kilometri – anunţă focuri de artificii de o oră, concerte şi alte “manifestări frumoase” în cinstea marelui eveniment.
„Vom organiza „Sebeşul fără maşini”. Bineînţeles că a fost ideea mea. Va fi un spectacol cu trei formaţii de muzică din Sebeş. Programul artistic va dura o oră. După, va fi un foc de artificii. Cu totul va dura două ore. Ca să poate rezista şi lumea, că este frig”, se mândreşte primarul oraşului Sebeş, Adrian Alexandru Dăncilă conform gândul.info.
El a evitat, conform celor de la gândul.info să precizeze câţi bani a alocat primăria pentru spectacolul „Sebeşul fără maşini”. „O facem din forţe proprii”, s-a eschivat el.
Nu toţi primarii aplaudă investiţia şi spun că până acum autostrada le-a adus doar dezavantaje, viceprimarul din Săliște, amintind că autorităţile întârzie cu plata despăgubirilor – de 0,92 lei pe metrul pătrat- în urma exproprierilor.
CNADNR va inaugura joi 70 de kilometri din autostrada Sibiu-Orăştie, mai exact loturile 1 (24 km), lotul 2 (19 km) şi lotul 4 (27 km). La inaugurare este aşteptat să taie panglica premierul Victor Ponta, după cum spun primarii contactaţi de gândul. Lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, de 22 de km, va fi gata abia anul viitor, din cauza alunecărilor de teren.
Un alt segment care ar urma să fie inaugurat în aceste zile este Deva-Lugoj (27 km). Astfel că în total, în acest an ar putea fi inauguraţi 115 km.
Sursa: gândul.info