ALBA: Lista abatoarelor şi a centrelor autorizate de sacrificare a mieilor

ALBA: Lista abatoarelor şi a centrelor autorizate de sacrificare a mieilor

0

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale, când în mod tradițional, consumul de alimente de origine animală crește semnificativ, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a impus măsuri specifice în această perioadă precum și o intensificare a controalelor sanitar veterinare asupra modului în care sunt produse, depozitate, transportate și valorificate carnea de miel și ouăle destinate consumului uman, precum și alte alimente de origine animală.

În acest sens, în baza unui Program de lucru bine stabilit de către DSVSA Alba, pentru perioada 30.03-12.04.2015, medicii veterinari din cadrul DSVSA, circumscripţiile sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor (CSVSA) şi circumscripţiile sanitar veterinare zonale (CSVZ), vor efectua controale şi verificări ale modului în care sunt respectate condiţiile sanitar veterinare în târgurile de animale, pieţele agro-alimentare, abatoare şi centre de sacrificare temporare, unităţi de tranşare, unităţi de depozitare, unităţi de alimentaţie publică, precum şi în toate unităţile unde se comercializează alimente de origine animală

În scopul prevenirii încălcării legislaţiei sanitar veterinare şi protecţiei sănătăţii consumatorilor, inspectorii de specialitate din cadrul DSVSA Alba reuniţi în comisii mixte cu reprezentanţi ai altor autorităţi competente locale (primarii, Consilii judeţene, Instituţii ale prefectului etc) vor organiza acţiuni comune de inspecţie şi control asupra unităţilor care produc şi comercializează produse de origine animală în limita competentelor stabilite prin legislaţia în vigoare şi în baza protocoalelor de colaborare încheiate cu alte autorităţi

În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri special amenajate în care va fi valorificata carnea şi celelalte produse de origine animală, se va asigura personalul sanitar veterinar şi permanentă acestuia, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică

În perioada 30.03-12.04.2015 la nivelul DSVSA, CSVSA şi CSVZ, va fi organizată permanenta, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, va fi afişat programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect legat de nerespectarea normelor sanitar veterinare.

La sediul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba, se va asigura permanenta, inclusiv sâmbăta şi duminică, între orele 8,00-16,00.

Lista Circumscripţiilor Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din judeţul Alba:

CSVSA Aiud Tel. 0258/861658
CSVSA Blaj Tel. 0258/710102
CSVSA Câmpeni Tel. 0258/771514
CSVSA Sebeş Tel. 0258/731038

Lista abatoarelor din judeţul Alba autorizate sanitar veterinar în care se pot sacrifica miei cu ocazia Sărbătorilor Pascale

Blaj: SC Montana Popa SRL
Mesentea: SC Carmes Alba SRL
Ighiu: SC Transeuro SRL
Cugir: Asociaţia Crescătorilor de Animale

Lista localităţilor din judeţul Alba în care au fost autorizate provizoriu centrele de sacrificare temporare (în total 7 centre) pentru sacrificarea mieilor cu ocazia Sărbătorilor Pascale, sacrificări care au loc până în data de 12.04.2015, între orele 07,00-17,00

Loc. Alba Iulia: (SC Marius Prod SRL)
Loc. Câmpeni( SC Compil Motu SRL; SC Alimpan SRL)
Loc Abrud
Loc Teiuş (piaţa agroalimentară)
Loc Aiud (piaţa agroalimentară)
Loc Sebeş (piaţa agroalimentară)

În cazul în care, în urma controalelor sanitar veterinare, efectuate de inspectorii de specialitate din cadrul DSVSA, se constată că în târgurile de animale, în pieţele agroalimentare unităţile de depozitare, unităţile de alimentaţie publică, precum şi în toate unităţile unde se comercializează alimente de origine animală, nu sunt respectate condiţiile sanitar veterinare de funcţionare, vor fi aplicate sancţiuni în conformitate cu legislaţia sanitar veterinară în vigoare, suspendarea activităţii până la remedierea deficientelor , respectiv confiscarea produselor de origine animală.

Reamintim consumatorilor că pot sesiza nereguli din domeniul siguranţei alimentelor, înregistrate pe teritoriul judeţului Alba la nr. de telefon 0258/835915 sau se pot adresa circumscripţiilor sanitar veterinare teritoriale amintite anterior.

Biroul de Comunicare şi relaţii cu Mass Media al DSVSA Alba