ALBA: Cod galben de ploi valabil până miercuri dimineaţa

ALBA: Cod galben de ploi valabil până miercuri dimineaţa

52

Vremea rea pare să nu ne părăsească. Meteorologii au emis o nouă avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară, valabilă în intervalul 28 iulie, ora 10, până în 29 iulie, ora 10.

În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică va fi accentuată în special în jumătatea de vest a ţării, precum şi în zona de munte. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie în Oltenia, Banat, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei şi vestul Munteniei. Cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 50 l/mp şi va cădea grindină.

Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pentru intervale mai scurte de timp şi pe arii restrânse.

 

Sursa: meteoromania.ro