AJPIS ALBA: Plăţi de 12 milioane lei cu titlu de beneficii de...

AJPIS ALBA: Plăţi de 12 milioane lei cu titlu de beneficii de asistenţă socială

71

Sumele plătite în luna septembrie de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Alba, beneficiarilor de alocații, subvenții, stimulente, indemnizații și ajutoare, au fost în valoare totală de 12.262.550 lei, cu 2,42% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, nici numărul persoanelor care au dreptul, potrivit legii, la beneficiile cu titlu de asistență socială acordate de stat nu s-a modificat semnificativ, astfel că, la nivelul județului Alba, se constată o stagnare relativă, din punctul de vedere al evoluției economico-sociale din ultimul an.
Dintre cele 106.736 persoane care au dreptul la beneficii de asistență socială, 60.202 sunt copii care primesc alocație de stat, iar alte 30.865 sunt persoane care beneficiază de indemnizații de handicap/insoțitor. Totodată, aproape 5000 persoane au primit ajutoare sociale și puțin peste 3000 persoane au încasat indemnizație pentru creșterea copilului.
Comparativ cu luna septembrie a anului trecut, și de această dată, cea mai mare creștere, în procent de 29,41%, se înregistrează la capitolul indemnizații lunare pentru persoanele cu HIV/SIDA, în sensul în care în septembrie 2014 au beneficiat de această indemnizație 22 persoane, cu 5 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, în ceea ce privește stimulentele de inserție, acordate persoanelor care renunță la concediul pentru îngrijirea copilului și aleg să revină la locul de muncă, în luna septembrie a anului curent, au fost achitate sume cu 22,67% mai mari decât cele acordate în aceeași perioadă a anului 2013. În acest caz, trebuie precizat faptul că numărul beneficiarilor de stimulente de inserție a crescut cu 19,35%, de la 434 la 518.
Nu în ultimul rând, în ceea ce privește alocațiile de plasament, sumele achitate în septembrie 2014 au scăzut cu 6,47% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar în cazul alocațiilor de stat pentru copii, sumele plătite în acest an de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială sunt cu 1,59% mai mici față de cele achitate în luna septembrie a anului 2013.