ADRIAN NĂSTASE, ELIBERAT. Ce urmează pentru Năstase şi ce dosare penale mai...

ADRIAN NĂSTASE, ELIBERAT. Ce urmează pentru Năstase şi ce dosare penale mai are fostul premier proaspăt eliberat

55

După eliberarea condiţionată de luni, fostul premier Adrian Năstase trebuie să respecte o regulă importantă – şi firească – impusă de judecători: nu trebuie să comită niciun fel de infracţiuni, pentru că altfel va fi din nou încarcerat. Până în 2016, Adrian Năstase nu poate activa în partid, nu poate candida şi nici  vota. Pe lângă dosarul Trofeul Calităţii, în care a fost condamnat definitiv, Năstase mai are o condamnare în dosarul Zambaccian, de trei ani cu suspendare, decizia nefiinde definitivă. Fostul premier mai este cercetat într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor.

După punerea în libertate, Adrian Năstase va trebui să respecte câteva reguli prevăzute în lege. Potrivit articolului 61 din Codul Penal, eliberarea lui Adrian Năstase poate fi revocată dacă după punerea în libertate mai comite o nouă faptă.

Potrivit deciziei Curţii Supreme, Adrian Năstase nu va mai putea ocupa o funcţie executivă în partid timp de doi ani după ispăşirea pedepsei. Pe lângă sentinţa de condamnare la doi ani de închisoare cu executare, fostului lider PSD i-a fost interzis şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în partid. În momentul în care Năstase a fost condamnat definitiv la închisoare, el era preşedintele Consiliului Naţional al PSD. Funcţia a rămas vacantă şi în prezent. Preşedintele social-democraţilor, Victor Ponta, a declarat în septembrie 2012 că Biroul Permanent al partidului a decis să nu fie organizate alegeri pentru şefia Consiliului Naţional al PSD.

Prin sentinţa din 20 iunie 2012, lui Adrian Năstase i-au fost suspendate timp de doi ani următoarele drepturi: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Suspendat din funcţiile de execuţie din PSD până în 2016

Potrivit legislaţiei, perioada de doi ani prin care i se suspendă aceste drepturi se calculează de la data la care executarea pedepsei principale, în cazul acesta cei doi ani cu executare, va fi terminată. Eliberarea condiţionată înseamnă că Adrian Năstase îşi ispăşeşte pedeapsa în libertate. Astfel, fostul premier îşi va ispăşi pedeapsa pe 20 iunie 2014, ceea ce înseamnă că, din 20 iunie 2014 şi până pe 20 iunie 2016, Adrian Năstase nu are dreptul de a candida, de a vota sau de a fi membru de partid.

Potrivit statutul PSD, Adrian Năstase nici nu mai poate fi membru al partidului. Articolul 23 al statutului PSD prevede următoarele: ”persoanele lipsite de drepturi; persoanele cărora le este interzisă, prin hotărâre  judecătorească definitivă, exercitarea drepturilor politice sau cetăţeneşti sau, prin Constituţie sau lege, le este interzisă asocierea politic”.

Liderii PSD, de la Victor Ponta şi până la Marian Vanghelie, au declarat că îl aşteaptă pe Năstase în partid cu braţele deschis.

Trei ani cu suspedare în Zambaccian-sentinţă nedefinitivă

Dosarul Trofeul Calităţii s-a finalizat pentru Adrian Năstase, din el mai rămâne doar procedura de executare silită pe care Inspectoratul de Stat în Construcţii a decis să o continue, deşi avocaţii fostului premier au anunţat că prejudiciul de 750.000 euro a fost plătit. Periplul lui Năstase în Justiţie nu se încheie. Fostul premier va mai apărea în faţa judecătorilor cel puţin într-un dosar.

Pe 30 martie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat la trei ani de închisoare de un complet de trei judecători ai Curţii Supreme. În dosarul Zambaccian, alături de Adrian Năstase a mai fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare şi soţia acestuia, Dana Năstase. Procurorii DNA l-au acuzat pe Năstase că a primit mită în valoare totală de 630.000 euro de la Irina Jianu pentru a o menţine în funcţia de inspector-şef al Înspectoratului de Stat în Construcţii. Năstase a mai fost acuzat că a primit foloase necuvenite de la Ioan Păun, fostul consul al României în China, dar şi că l-ar fi santajat pe acesta.

Atât avocaţii săi, cât şi DNA au atacat decizia cu recurs. Dosarul urmează să fie judecat în recurs la unul din cele două complete de cinci judecători ai Curţii Supreme. Până în prezent, în acest dosar nu s-a fixat un termen de recurs pentru că DNA nu a depus încă motivele.

 

Dana Năstase, soţia fostului premier, a fost şi ea condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru infracţiunea de participaţie improprie la folosirea de acte false la autoritatea vamală. Dana Năstase a fost achitată pentru spălare de bani şi pentru complicitate la luare de mită.

Irina Paula Jianu, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare şi doi ani de suspendare a unor drepturi, pentru acuzaţia de participaţie improprie la folosirea de acte false la autoritatea vamală.

Pe lângă acest dosar, Adrian Năstase este cercetat de Parchetul General pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce anchetatorii au găsit în locuinţa lui, în urma tentativei de sinucidere, 399 de cartuşe pentru care nu are autorizaţie.

Dosarul în care Adrian Năstase este cercetat a fost disjuns din cel în care procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au făcut cercetări privind incidentul petrecut în seara zilei de 20 iunie, cu ocazia punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei de doi ani de închisoare. nastase-iesire-inchisoare

55 Comentarii

Adaugă părerea ta

Comentariu:

Nume:

Email:

Website:

3 × one =