4 copii aflaţi în plasament beneficiază de transport local şi intrajudeţean gratuit

4 copii aflaţi în plasament beneficiază de transport local şi intrajudeţean gratuit

30

În urma cererilor privind asigurarea gratuităţii la transportul local şi intrajudeţean pentru 4 copiii aflaţi în plasamentul asistenţilor maternali, prefectul Gheorghe Feneşer a solicitat, la rândul său, sprijinul societăţilor de transport.

De precizat faptul că aceşti 4 copii se confruntă cu probleme financiare foarte mari, motiv pentru care prefectul judeţului Alba a considerat că este cazul să intervină pentru a-i ajuta.

Vreau să le mulţumesc tuturor celor care, de fiecare dată când m-am adresat lor, mi-au acordat sprijinul în rezolvarea problemelor oamenilor care vin la mine.

De această dată, mulţumirile mele se îndreaptă spre SC Florea Group SRL şi societăţile de transport, STP Alba şi Voltrans Sebeş, datorită cărora cei 4 copii vor circula gratuit de acum înainte.

Multe dintre probleme care mi se aduc la cunoştinţă nu pot fi rezolvate direct de către Instituţia Prefectului, dar important este că mai există oameni şi societăţi comerciale care pot fi de ajutor.

În fond, comunitatea este construită din oameni care trebuie să se ajute unii pe alţii, la nevoie.

Iar Judeţul Alba este şi trebuie să fie în continuare o comunitate care funcţionează pe principiul solidarităţii”, a conchis prefectul Gheorghe Feneşer.

30 Comentarii

Adaugă părerea ta

Comentariu:

Nume:

Email:

Website:

10 − 9 =