2 tineri au fost amendaţi deoarece şi-au deranjat vecinii

2 tineri au fost amendaţi deoarece şi-au deranjat vecinii

119
foto: servuspress.ro
foto: servuspress.ro
foto: servuspress.ro

Cei doi se numesc Constantin N. ( 22 de ani) şi Robert I. ( 21 de ani ), domiciliază în municipiul Sebeş, iar joi, 20 iunie, în jurul orei 02.00, ascultau muzică la o intensitate mult prea mare pentru ca acest comportament să fie tolerat de vecini.

Fapta a fost constatată de un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de patrulare în zona imobilului în care locuiesc cei doi, jandarmii intervenind în scurt timp şi punând capăt zgomotului.

Celor doi li s-a adus la cunoştinţă prevederea legală pe care au încălcat-o după care au fost sancţionaţi contravenţional.

Având în vedere că, de  regulă, în perioada estivală se înregistrează o mai mare frecvenţă a faptelor de tulburare a liniştii vecinilor, aceste comportamente se vor afla în atenţia echipajelor de jandarmerie care vor interveni prompt pentru tragerea la răspundere a vinovaţilor.

În acest sens, pentru evitarea situaţiilor neplăcute, reamintim cetăţenilor că tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare constituie contravenţie şi se sancţionează cu  amendă cuprinsă între 500 şi 1.500 de lei.

Acelaşi cuantum al amenzii este prevăzut şi pentru sancţionarea celor care organizează petreceri cu caracter privat şi utilizează aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea vecinilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban.

119 Comentarii

Adaugă părerea ta

Comentariu:

Nume:

Email:

Website:

four × 2 =